Anunț pentru beneficiarii primei sesiuni a Măsurii 1 ”Microgranturi din fonduri externe
nerambursabile”
Beneficiarii, care au primit notificare de rambursare a grantului acordat în cadrul primei sesiuni a Măsurii 1, trebuie să returneze grantul de 9.679 lei în contul de grant deschis la bancă, pentru a putea, ulterior, solicita, din nou, finanțarea, prin reînscrierea în cadrul celei de- a doua sesiuni a Măsurii 1, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 5.2, alin. (4) și cu respectarea criteriilor de eligibilitate și a condițiilor prevăzute la art. 3.2 din procedura de implementare a măsurii postată pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Ministerul și agențiile regionale oferă asistență tehnică prin intermediul sistemului de call- center disponibil cu 24 de stații active la numărul 0219059, iar aplicația informatică de înscriere în cadrul sesiunii 2 aferente măsurii “Microgranturi” va rămâne activă până în data de 23 noiembrie 2021, ora 20:00.
Documentația privind procedura de implementarea a măsurii poate fi consultată accesând linkul: http://economie.gov.ro/anunt-privind-procedura-de-implementare-a-sesiunii-a-2-a-pentru-masura-1-microgranturi, iar pe site-ul instituției este postat și un tutorial de înscriere care să faciliteze procesul de înscriere la adresa http://economie.gov.ro/tutorial-preinscriere-si-inscriere-pentru-sesiunea-a-doua-aferenta-masurii-1-microgranturi .
Comentarii recente